Revolta, neliniştea şi sfânta mânie exprimate de întreaga
Biserică faţă de actuala situaţie din Grecia a provocat hotărârea NEDREAPTĂ de
arestare preventivă a Stareţului Efrem emisă de Curtea de Apel.
Părintele Efrem alături de Arhimandritul Nectarios
Moulatsiótis
Considerăm că masoneria şi toate forţele întunericului care
se luptă împotriva Bisericii şi a Ortodoxiei, a clerului şi poporului lui
Dumnezeu, de fiecare dată în Ajunul Crăciunului sau al Paştelui pricinuiesc
lovituri în trupul Bisericii.
Au făcut-o şi anul acesta, de Crăciunul lui 2011.
Masoneria şi duşmanii creştinismului şi-au arătat dinţii
înaintea Ortodoxiei şi a lui Hristos şi au lovit tocmai de Crăciun inima
credincioşilor, inima Ortodoxiei.
Escrocii politicii care au dizolvat statul nostru circulă
azi liber, iar puterile întunericului îl vor de urgenţă în puşcărie pe Stareţul
celei mai mari mănăstiri din Grecia.
Puterile întunericului încep un război urât!
Părinţii aghioriţi să reacţioneze ACUM ca un glas, pentru că
va veni şi rândul lor, iar duşmanii credinţei noastre ştiu şi au toate
mijloacele şi modul lor specific de a lovi credinţa noastră.
Se aude că
Ministerul Economiei pune la cale un uriaş control al Sfintelor Mănăstiri din
Sfântul Munte, care vizează toate sumele pe care obştea respectivă le-a primit,
cercetând în acelaşi timp unde şi cum s-a dispus de aceste sume de bani.
Carevasăzică, politicienii nu văd să s-au restaurat
Mănăstirile Sfântului Munte? De ce o fac pe orbii? Credem neclintit că
obiectivul acestor politicieni este fie să îi bage în puşcării pe stareţi, fie
să-i şantajeze, punând la cale şi pentru ei scandaluri artificiale, pentru a
porni apoi un şantaj bine ticluit împotriva Sfintelor Mănăstiri, spunându-le:
„Dacă nu vreţi să intraţi la puşcărie – să fie ei şi
nevinovaţi, aşa cum este Gheronda Efrem –, atunci permiteţi intrarea femeilor
în Sfântul Munte, lucru pe care l-a aprobat şi Parlamentul European cu mare
majoritate. Altfel intraţi la puşcărie pentru prejudicierea cutărui interes
public”.
Stareţii Sfântului Munte şi toţi părinţii să stea cu putere
alături de Stareţul şi Părintele Efrem.
Să facă un
scut uman de apărare.
Mitropoliţii să condamne prin telegrame hotărârea nedreaptă
a Curţii de Apel şi să vorbească poporului Dumnezeu despre toate câte lucrează
forţele întunericului împotriva Bisericii şi a Ortodoxiei, cerând să înceteze
îndată orice urmărire penală împotriva Stareţului Efrem.
În scurt timp, duşmanii credinţei noastre nu vor ţine seama
nici de episcopi, nici de Sfântul Sinod, de nimeni.
Sfânta Mănăstire să închidă acum porţile mănăstirii şi
părinţii să nu-l lase pe procuror şi forţele poliţieneşti să intre în locul
sfânt.
Să înalţe
acum steaguri negre şi monahii să declare că doar peste trupurilor îl vor duce
la închisoare pe Părintele lor.
De asemenea, să ţinem seama de faptul că Sfântul Munte este
protejat internaţional şi de către alte state ortodoxe. Să se ceară acum
protecţia Rusiei, pentru că în fapt Mănăstirea este prigonită de partidul
politic PASOK, care fiind acum în cădere, încearcă – în faţa actualelor
evoluţii politice interne şi naţionale – să distragă atenţia schimbând
subiectele mass-mediei, doar-doar va scăpa şi va rămâne la putere.
Acest fapt să devină o alarmă internaţională!
Biserica se găseşte în faţa unei mari prigoane care porneşte
din Sfântul Munte şi va ajunge şi în mica noastră parohie.
Să ne ridicăm pentru credinţa noastră, pentru Ortodoxie şi
pentru Sfânta Biserică ACUM.
Βρείτε μας στα Κοινωνικά Δίκτυα